Transformarea spectaculoasă a unui apartament nerenovat de 40 de ani
Uneori, de la vis la realitate nu mai este decât un pas. Este şi cazul a doi tineri bucureşteni care au renovat apartamentul primit cadou de la bunici şi l-au transformat radical. Intervenţiile au fost majore şi au necesitat un buget de 35.000 euro.
PROPRIETARII SUNT UN CUPLU TÂNĂR, fără copii, persoane cărora le plac interioarele calde și romantice. Imediat după ce au primit cadou de la bunici acest apartament, s-au hotărât să îi facă un facelift total, astfel încât să se bucure de un cămin primitor și elegant. Știau, în linii mari, cum va arăta amenajarea, dar nu știau cum să îi dea viață. Prin niște prieteni au ajuns la Natalia Beleva, iar amenajarea a decurs lin. În trei luni, casa mult visată era complet renovată și amenajată, numai bună de marea mutare.
APARTAMENTUL se află într-un bloc vechi din Aviației și are trei camere (76 mp). Pe lângă bucătărie, baie matrimonială și baie de serviciu regăsim un living, un dormitor și un birou (10,2 mp). Nerenovat de 40 de ani, procesul de facelift a început cu schimbări majore: înlocuirea finisajelor, montarea geamurilor termopan și refacerea instalației electrice și sanitare. Această etapă a fost urmată de partea cea mai plăcută: amenajarea propriu-zisă. Aici, punctul de pornire a fost crearea unui decor luminos, aerisit și practic.
CULORI NEUTRE. „Am ales culorile în funcție de poziționarea apartamentului în raport cu punctele cardinale. Am creat o bază deschisă și am folosit accente de culoare prin intermediul accesoriilor. Ca stil, am urmărit linia clasică și am mers pe ancadramente pentru decorarea pereților”, spune Natalia Beleva.
Zona de zi este împărțită în living și un dining cu masă extensibilă. Amenajarea celor două spații este unitară, astfel încât comunică într-un mod armonios.
NIMIC DIN VECHEA bucătărie nu te mai duce cu gândul la actuala. Totul a fost schimbat, iar acum spațiul radiază de lumină și este foarte primitor. Pentru o întreținere ușoară, peretele din dreptul frontului de lucru a fost placat cu un mozaic multicolor ce sparge monotonia mobilierului alb, lucrat pe comandă la firma Amplius.
Tot mobilier alb regăsim și în hol, un spațiu amenajat foarte practic, cu corpuri de depozitare suspendate și o banchetă cu depozitare dedesubt.
„Holul este o oportunitate de a face o declaraţie de stil casei. Îţi recomand să-i acorzi atenţia ce i se cuvine, folosind pentru decorarea lui elemente cu personalitate.”
DORMITORUL matrimonial reflectă perfect latura romantică a proprietarilor. Oglinzile din stânga și dreapta patului și fluturii decorativi de pe perete sunt reprezentarea absolută a romantismului acestei camere. Acestora li se adaugă culorile calde, formele curbate și motivele florale, ce conferă liniște și armonie. Pe lângă zona de dormit, Natalia a prevăzut și un spațiu destinat machiajului, cu ajutorul unei măsuțe și al unui taburet amplasate în apropierea ferestrei. Acestea ies în evidență prin finisajul negru, în contrast total cu restul pieselor de mobilier.