Anghel Damian:
Căutătorul de inedit
Anghel Damian face parte dintr-o familie celebră de actori. Este actor, regizor, scenarist – într-un cuvânt, tot ceea ce ar trebui să fie un artist care își caută calea. L-a făcut cunoscut publicului serialul Vlad de la Pro TV, dar este o minune de actor de teatru. De curând, a înregistrat
o „victorie personală”. Cineva l-a strigat pe tatăl său, Laurențiu Damian, cunoscut regizor, scenarist, profesor universitar, „Tata lu’ Anghel”. Așa tată, așa fiu, dar Anghel își urmează drumul propriu.
Cât ți-au folosit educația și instruirea?
Chiar zilele trecute am văzut un documentar fabulos care avea ca temă această întrebare fundamentală: Natura sau Educația? (Nature or Nurture?). Cât contează educația și instruirea și cât bagajul genetic? Răspunsul final era că cele două contează enorm în egală măsură și tind să le dau dreptate. Educația a fost esențială pentru mine și tot ceea ce am realizat în profesia mea a fost datorită unei permanente instruiri și unor întâlniri cu oameni de la care am avut ce învăța. Bagajul genetic a fost fundația și finisajele îmi aparțin (mie și celor care mi-au oferit educația).
Continui să te instruiești? Cum?
Încerc să nu mă las atras de superficialitatea secolului în care trăim și să mă instruiesc (măcar puțin) în fiecare domeniu care mă atrage. Fie că vorbim de partea profesională (actorie, regie, scenaristică), fie că vorbim de activități recreative (alergat sau tenis). Încerc să caut și să mă înconjur de acei oameni cu care am o compatibilitate emoțională și de la care am ce învăța (sau fura, după caz :) ) despre domeniile care mă interesează. Apoi, caut să citesc, să mă informez, să ascult opinii diverse, uneori contrare chiar, iar la final să îmi formez propriul mecanism de funcționare. Pe scurt, dacă ar fi să sintetizez: sunt curios să aflu și găsesc eu cum…
Faci actorie, regie, scenarii… de unde forța și de unde ideile?
Am ales o profesie care îți poate oferi multă satisfacție, te aduce câteodată în primplan, de multe ori din cel mai bun unghi și cu cea mai bună lumină. Ca lucrurile astea să se întâmple, trebuie să le vii în întâmpinare, să-ți faci partea ta și să muncești pe măsură. Personal, aplic o filosofie sportivă: Just do it!
Cum reușești să îți finanțezi proiectele?
Finanțarea culturală este un soi de balans pe sârmă, ca la circ, nu știi niciodată dacă vei ajunge până la capătul drumului sau îți vei frânge gâtul pe la mijloc. Încerc să aleg proiecte în care cred atât de tare, încât aș face tot posibilul să le finanțez singur dacă nu aș găsi parteneri.
Rolul din serialul Vlad ți-a pus probleme?
În primul rând, în ultimii doi ani, serialul Vlad a fost, fără nicio exagerare, cea mai densă parte din existența mea. Scriu și joc, sunt parte din această familie și asta a însemnat mult mai mult decât o simplă
reușită profesională. Este o experiență care îți schimbă viața, îți redesenează trasee profesionale și îți oferă o liniște de care ai nevoie în profesie. Rolul în sine nu pot spune că mi-a pus probleme, în schimb, mi-a adus provocări. Fiecare rol vine cu o doză de necunoscut, cu momente de incertitudine, cu frici mai mult sau mai puțin ascunse, lucru sănătos, de altfel.
Întâlnirea cu artistul Jesus del Cerro a schimbat ceva în cariera ta?
Jesus del Cerro are o contribuție serioasă în dezvoltarea mea. Pe lângă faptul că este un profesionist desăvârșit de la care am învățat zilnic câte ceva, Jesus mi-a devenit prieten. Și asta e mai valoros ca orice altceva în lumea de azi.
Scurtmetrajul Celed a primit un feedback foarte bun în străinătate. Dar în România?
Scurtmetrajul Celed a fost bine primit pe oriunde a fost. Și-a început viața festivalieră în România la TIFF (cel mai important festival de film din România), unde a primit Mențiunea Specială a Juriului. Apoi a fost nominalizat la Premiile Gopo pentru cel mai bun scurtmetraj și la UCIN, de asemenea. S-a plimbat prin festivaluri, au fost și proiecții speciale, feedbackul a fost bun, nu îmi pot dori mai mult.
Cum a fost experiența daneză?
Prima ieșire din țară post-pandemie a fost o gură de oxigen de care aveam mare nevoie. Am descoperit un popor surprinzător de cald pentru răcoarea de afară (sic!), o civilizație la alt nivel, o țară ceva mai relaxată pandemic și cu o mai mare grijă și atenție pentru respectarea regulilor. O experiență de repetat și în condiții mai libere.
Te-ai întâlnit cu românii din Danemarca?
M-am întâlnit cu câțiva, dar cea mai importantă întâlnire a fost chiar cu verișoara mea, care s-a mutat de câțiva ani buni în Copenhaga și acum își primește cetățenia daneză. Am avut o relație foarte apropiată cu verișorii mei primari și întâlnirea a fost ca o regăsire existențială, mai ales în aceste vremuri în care e greu să te întâlnești cu prietenii sau familia din același oraș.
Vii dintr-o familie în care actoria este la ea acasă. Asta ți-a facilitat munca sau ai avut de demonstrat?
Din exterior, pare că lucrurile au fost mai ușoare pentru mine. Am trăit printre artiști de mic, am fost educat în direcția asta, am avut de la cine să primesc sfaturi, am văzut cum se întâmplă lucrurile ș.a.m.d. Din interior însă, e o presiune extraordinară să ai niște părinți care au realizări semnificative în domeniu. Toată lumea te compară, la început ești văzut drept „copilul lui…”, dar ușor, ușor, cu cât am avansat în vârstă și în profesie, am încercat, fără încrâncenare și deloc demonstrativ, să răstorn roata și, câteodată, am și reușit. Chiar acum câteva săptămâni mă amuzam cu tatăl meu, care mi-a povestit că cineva l-a strigat „Tata lu’ Anghel”. A fost o mică victorie personală. :)
Este actoria un job de viitor?
E greu de spus în aceste vremuri tulburi ce este și ce nu este de viitor. La prima vedere, suntem tentați să zicem că nu. Urmează, probabil, o perioadă în care grijile omenirii vor fi mai degrabă primare, legate de sănătate, hrană etc. Se anunță mai puțină atenție pentru hrana spirituală, pentru zona culturală. În orice caz, dacă cititorii acestui interviu sunt tentați să urmeze actoria, îi sfătuiesc să o facă serios, să o vadă ca pe o profesie, nu ca pe un hobby, să caute să studieze, să meargă la facultate, să citească, să vadă filme, să își lărgească orizontul din punct de vedere cultural.
Ce ai făcut în perioada de izolare? De ce ți-a fost cel mai dor?
Am scris, am citit, am văzut filme, am meșterit prin casă, am alergat, am ieșit cu câinele. Am încercat să păstrez un echilibru interior și cred că am reușit. În orice caz, nu am simțit-o ca pe o corvoadă. Dor mi-a fost de prieteni și familie, evident. Dar sănătatea bate dorul.
Ce ai vrea să nu se mai repete din experiența ta de actor?
Perioadele lungi de incertitudine dintre proiectele majore, acele săptămâni sau luni în care aștepți telefonul salvator care te anunță că ai luat un rol, că ai primit o finanțare sau că ai intrat într-un nou proiect. Din păcate, experiența îmi spune că această perioadă este ciclică și inevitabilă, indiferent de succesul anterior.
Ce faci cu timpul tău?
În afara proiectelor care îmi consumă fiecare secundă, încerc să am sentimentul că nu pierd timpul, că îl folosesc, că îi găsesc o utilitate, că îmi îmbogățesc experiența de viață, că îmi adaug amintiri frumoase sau că îmi încarc bateriile pentru perioade grele din față. Învăț, mă joc, mă bucur, trăiesc.
Pe unde alegi să te plimbi, să alergi?
Sunt îndrăgostit de Bucureștiul vechi, acele străduțe din centru pline de poveste și istorie: Cartierul evreiesc, zona Eminescu, Foișorului, Cotroceni, Icoanei etc.
Alerg destul de des și încerc de fiecare dată să descopăr locuri noi, cotloane, intrări, case, clădiri sau părculețe.
Mergi deseori la terasă cu iubita?
Post lockdown, am folosit fiecare ocazie care se ivea ca să mergem la terase. Am zis că nu se știe când și dacă mai avem ocazia. Acum, că vine frigul și sunt din ce în ce mai multe cazuri, mai puțin…
Vrei intimitate sau baie de mulțime?
(Să facem abstracție de COVID, dacă se poate.)
Sunt marcat de dualitate în această privință. Mă flatează băile de mulțime, dar în chestiunile esențiale îmi doresc intimitate. În orice caz, le-am trăit pe ambele, într-o măsură mai mare sau mai mică, și mi-am dat seama că cel mai bine mă simt atunci când sunt într-un permanent balans între cele două.
Ce citești? Ce muzică asculți? Ce filme urmărești?
Orice. Și nu glumesc. Încerc să mă lipsesc de prejudecăți și să descopăr diversitatea culturală în toate formele ei. Dacă ești deschis, găsești ceva folositor în orice gen muzical, lectură sau film. De încercat.
Crezi că tinerilor le lipsesc modelele? Mai sunt ele necesare?
Tinerii își aleg modele de când lumea și pământul, dar din păcate pentru noi toți, modelele ultimilor ani sunt (majoritar) construcții virtuale care predică o filosofie strict consumeristă, deloc orientată spre spirit sau intelect. Îmi doresc ca aceste noi modele să înțeleagă rolul fundamental pe care îl au din punct de vedere atât educațional, cât și aspirațional, și să se comporte în consecință.
Te simți bine în România? Ce ai schimba? Ce ai reconstrui? Ce ai demola? (La popriu sau la figurat… alegerea ta!)
Fără să țin un discurs patriotard, sunt foarte atașat de România, de orașele în care am crescut și copilărit, de prietenii și oamenii de aici. Pe de altă parte însă, de schimbat aș schimba multe, dar cel mai mult aș ajusta mentalități învechite, hrănite din spiritul unor vremuri totalitare, învăluite de frică și prejudecată. Dacă reușim asta, o să reconstruim și țara atât la propriu, cât și la figurat.